duminică, 4 decembrie 2011

Mi-e dor de sambetele mele, de noptile in care scriam si simteam.Un bun prieten in seara aceasta spunea ca nimeni nu mai are curajul sa scrie despre ce simte cu adevarat. Eu nu sunt printre acei "nimeni". Eu inca mai am curajul sa scriu.Despre ce simt.La ora asta ma simt singura si trista. Nu in adevaratul sens al cuvantului insa. Am atatea proiecte in minte si suflet, la care lucrez, incat n-ar trebui sa spun ca ma simt singura. Sunt cu bunul Dumnezeu, care e singurul poate, martor al tuturor trairilor din ultimii mei ani.Mai sunt si cu motanelul meu Felix, care doarme dus la ora asta tarzie. E un scump.Dar in egala masura sunt si cu lacrimile care-mi vin periodic, la gandul c-am iubit , ca poate inca mai iubesc in "zadar" cum le place unora sa spuna. Chiar si celui catre  spre care se indreapta aceasta iubire.Si cat de bine-i inteleg pe toti. Oare de ce m-am nascut eu cu aceasta capacitate de a-i intelege pe altii, mai bine decat pe mine insami? Daca eu scriu acum ca plang, pe mine ma va intelege oare cineva?Poate ca da...dar eu nu plang pentru a fi inteleasa de nimeni.Eu daca plang, inseamna ca ma doare ceva, ca-mi lipsesta ceva.Ceva ce mi-am dorit si n-am avut.Sau mai rau, ceva ce-am visat si-n loc sa se implineasca a venit ceva mult mai rau.Si? Viata mege mai departe...spune toata lumea. Chiar si eu, in momentele mele pozitive, pe care-am invatat, sa stiti, sa le inmultesc.Am trecut si eu prin ani in care spuneam:" nu mai astept nimic...nu mai vreau nimic."Dar am realizat ulterior, ca daca nu vrei si nu astepti...nici nu vine. Dar am si asteptat si vrut si...n-a venit. Poate exact sambata noaptea...Si totusi...am trecut si peste asta...si continui sa vreau si sa astept...poate trei sferturi dintr-o dorinta veche si un sfert dintr-una noua...Ce se va alege...voi vedea. Important este ca sper.
Sper intr-o fericire generata din capacitatea mea de a darui. Pe care n-am putut sa o evidentiez nicicum pana-n prezent.Iubesc oamenii, si voi face tot ce voi putea pentru a le darui ce am mai bun in inima mea, cat mi-a mai ramas de trait. Rog pe aceasta cale, pe cei care ma pot indruma spre oameni ce au nevoie de afectiune, s-o faca.Stiu ca exista, parinti abandonati prin spitale si azile. Stiu ca exista copii abandonati in centre de ajutor social. Vreau sa incep de undeva si am nevoie de putina indrumare. Sper s-o primesc de la voi dragi prieteni. Eu va consider prieteni, desi am fost avertizata ca-mi deschid prea mult inima catre voi, si e posibil sa sufar la urma. Dar eu...am acel curaj despre care prietenul meu spunea ca nu-l are nimeni. Si daca voi suferi la urma...va fi doar pentru ca m-am increzut in inima mea.Inima care a iubit dintotdeauna sincer si dezinteresat. Si totusi...nu mare i-a fost mirarea cand, a auzit ca as face-o pentru un scop...Sunt moldoveanca. Reputatia noastra e...asa cum este. Si nu afirm aici ca sunt diferita si perfecta. Dimpotiva!. Am toate defectele moldovencelor si calitatile mele. Iar in aceasta noapte, daca as fi la capataiul unuia dintre parintii care mor fara o lumanare, poate Dumnezeu m-ar iubi. Dar nu sunt. Poate voi fi intr-un viitor apropiat, langa cei ce au nevoie de iubire. Si n-o au.
Mi-am iubit parintii, si sotul si copiii, si de ceva timp...si un strain...Fara sa realizez ca am o chemare pentru a iubi de fapt oamenii...chiar si pe cei rai, sau mai ales pe cei rai... Caci pe cei buni...are cine sa-i iubeasca...
Va pup, va doresc noapte buna, si sa visati frumos...:)


4 comentarii:

  1. Apreciez curajul de a scrie ce simnti,eu tot timpul am scris ce am simntit nu m.au influientat nici trecerea anilor nici schimbarile politice.Nu trebuie sa scriem cind nu putem simntii,un sentiment oricare ar fi el,caci numai dupa ce trece prin sita inimii putem scrie ,ori descrie .depinde de caz .Oamenii sint facuti sa se iubeasca si sa se ajute,dar modernizarea ,democratia ,au facut sa avem o rezerva cind vrem sa ajutam (eu am o experienta destul de neplacuta).Dar scriem ce simntim si cum simntim asta e importamt CURAJUL nu ne lipseste sa vorbim despre adevar,mi-a placut mult scrierea ta Cami,pe curind

    RăspundețiȘtergere
  2. Ceea ce am spus in comentariul de mai sus este valabil _NU SUFERITI SCRIETI ASTERNIND PE HIRTIE TOT CEEA CE VA DOARE;FIE IN VERSURI FIE IN PROZA

    RăspundețiȘtergere
  3. traian traianescu4 decembrie 2011, 08:12

    frumusetea vietii consta in tumultul trairilor ei. am fost facuti sa iubim, am fost facuti sa daruim, sa ne daruim. daca am fi fost intr-o lume perfecta nu am fi fost raniti, nu am fi suferit , iar iubirea si darul nostru ar fi fost primite atat de frumos.insa altfel,dobandim rani si o luam de la capat, cum altfel decat iubind, poate iubind tot ceea ce ne inconjoara,daruindu-ne iarasi. in fiecare dimineata te nasti pentru a inspira bucurii, pentru a inspira sperante, pentru a zambi. doar, inceputul e un nou drum cand aspiri sa fii mai mult, mai frumos,om.

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna seara,Camelia! frumoase ganduri, frumos e tot ceea ce simti.
    A iubi este sinonim cu ceea ce te inconjoara, inclusiv oamenii din jurul tau.

    Iubeste mereu si cu aceeasi ardoare!
    Meritam sa avem parte de un prieten ca tine!

    RăspundețiȘtergere