Singur de Craciun.mpg

Oare ce doare mai tare? Grija zilei de maine sau lipsa afectiunii?

Oare ce doare mai tare? Grija zilei de maine sau lipsa afectiunii?Si in ca masura grija zilei de maine ne strica si capacitatea de a mai dori afectiunea?Eu asta simt. Ca ma indepartez de oameni cand viata mea nu e sigura. Ca si cum ma simt mai vulnerabila. Oricine poate profita de o persoana singura si cu probleme. Deci, in loc sa-mi caut prieteni , fug si de cei bine intentionati . Poate gresesc, sau poate nu. Caci o certitudine nu am.
Cam la 20 de ani m-am indragostit foarte tare. O iubire care n-a murit niciodata.Dar nu voi vorbi acum si aici despre asta. Mi-am adus aminte doar de cat m-au durut cuvintele mamei care mi-a sters pentru totdeauna ideea ca noi oamenii suntem cumva la fel. Parintii acelui baiat erau medici. Ca si el. Eu eram studenta, una iminenta.Dar parintii mei erau muncitori. Ma vad atat de clar cum eram atunci.Imbracata cu o rochie alba din panza topita ce avea pe umeri o superba broderie din bumbac. Cu pantofi inalti si negri, cu parul lung si saten, si cu o posetuta mica neagra, paseam cu o inima plina, prea plina spre acel barbat fara sa vrea sa creada ceea ce tocmai mama ei ii spusese. Ca eu nu-l meritam pe Iulian. El era fiu de medici. Eu eram fiica de muncitori. Aproape plangeam de nervi. Si? De ce trebuia sa faca parte dintr-o iubire profesiile parintilor?Averile parintilor?Copii erau mari si puteau decide si singuri ce urmeaza sa faca cu vietile lor. 
M-a marcat ani ideea asta.Mama fara sa vrea mi-a uratit o bucatica din suflet. Prin teama.Mai tarziu am realizat ca m-am tinut de "teoria asta", a mamei. Cand cunosteam un baiat ce-mi putea fi drag, aproape fugeam singura de el. N-am reusit sa trag concluzii din pacate. Chiar in facultate, unul din cei mai bogati colegi, de care eu am fugit la propriu...spre finalul scolii s-a casatorit cu o fata si mai saraca decat mine. Deci...
Ma gandeam doar ca unele temeri ni se inradacineaza bine in suflet si nu mai scapam de ele niciodata. Acum traim vremuri si mai ciudate. Te mai poti apropia oare de un barbat cu casa masina si un statut social de admirat, cand tu esti doar o somera fara casa si masina?Mai conteaza ca poate tu in inima poti avea sentimente frumoase si durabile, o iubire de care chiar el stie ca are nevoie daca tu material nu esti la nivelul sau? Sau e mai bine sa nu-i vorbesti niciodata despre ce simti? Oricum prima tentatie a lui ar fi sa creada ca esti doar "pusa pe capatuiala"... E atat de urat sentimentul asta incat iti taie orice chef de a te mai apropia de cineva, spunandu-i ca si tu vrei poate sa iubesti si sa fii iubit, la gandul ca poti fi judecat ca de fapt nu-ti doresti decat confort...unul rapid si nemuncit de tine....
Nu stiu ce m-a apucat sa va intristez in seara asta cu asemenea ganduri....Dar ma simt mai bine, acum. Zilele astea mi-am dat seama ca as aprecia caldura unui om din preajma mea, ca-mi doresc sa iubesc din nou si sa iubesc. Dar mai am oare dreptul asta, neavand un job stabil, o casa si o masina?:)))
Nu m-a interesat niciodata averea. Si n-am iubit banii decat in masura in care mi-au asigurat un trai decent.Va pup si va urez o seara linistita!

Anul 2005

Cu trei saptamani inainte de o lunga internare, m-am apucat sa-mi evaluez singura starea sanatatii.Fumez de la 22 de ani. Motiv real de ingrijorare. Aveam dureri de cap care nu cedau nici la cele mai sofisticate medicamente. Si-asa am plecat sa vad ce am. Am trecut pe la neurologie, pneumologie, interne, endocrine...si cand am constatat ca aparent sunt sanatoasa tun...mi-am adus aminte ca in 2000 aici in Bucuresti un mare profesor mi-a spus de o mica rana pe col.Nu mi-am mai luat trimitere de la singurul ginecolog care "m-a avut in grija 20 de ani, si m-a asigurat ca acea rana, conform tratamentelor lui e in parametri normali.".M-am postat la poarta unui spital din Iasi, Maternitatea Cuza Voda unde, spre ghinionul meu...era inchis. Dar Afara ploua,era inca iarna, si uneia dintre femeile de servici i s-a facut mila de mine. Si mi-a spus:

-Stati aici ca am eu un medin sufletist care sigur o sa va ajute.

Am asteptat cam 45 min, dupa care a aparut acel medic.

Vi-l prezint aici:

El este D-nul Dragos Nemescu

medicul care mai intai m-a intrebat, fireste...cine m-a trimis la Iasi.

Cand i-am explicat ca singura mi-am dat seama ca am o problema, m-a imbratisat cu caldura si mi-a spus ca de fapt Dumnezeu mi-a mai dat o sansa. Am trecut printr-o operatie grea.

Atat de grea incat in prima si a doua zi stateam cu telefonul in mana si-l sunam si-i spuneam ca eu mor...

Iar el venea de acasa si imi dadea medicamente incat sa suport durerea si sa mai cred in viata.

Dupa 4 zile, deja vroiam sa-mi folosesc trusa de machiaj.Si mai doream din inima sa-i ajut pe altii care treceau prin ce-am trecut eu. Datorita unui cheag de sange localizat pe colon, faceam febra 40 grade si nimeni nu stia cauza. Motiv pentru care in loc de 7 zile am stat in spital 26  de zile. Dar ...ca de obicei asta a fost pt mine un prilej de bucurie. Ajutam...ma plimbam de la n pat la altul, stergeam lacrimi si incurajam femei care ca si mine au crezut ca vor muri de durere.

Iar cand am primit externarea, am plans de la Iasi pana la Roman...Ma atasasem si de personal si de bolnavi...Vreau sa va intreb...sunt anormala?....Oricine vrea acasa dupa o internare...De ce eu ...ma simteam acolo ca acasa?....

Las aici si cateva reusite ale doctorului care m-a ingrijit mai caeva ca un parinte si caruia ii multumesc pe aceasta cale...:

• Medicul Dragos Nemescu, de la Maternitatea Cuza Voda din Iasi, a realizat prima interventie intrauterina din Romania • Viata unui fat dintr-o sarcina gemelara a fost salvata, dupa ce cordonul ombilical al celuilalt fat, cu multiple malformatii si fara inima, a fost electrocauterizat • Astfel, inima fatului normal nu mai trebuie sa pompeze sange si pentru celalalt, pentru ca acest lucru ar fi dus la deces prin insuficienta cardiaca 

Medicul Dragos Nemescu, de la Maternitatea Cuza Voda din Iasi, a efectuat o operatie intrauterina inpremiera nationala. Asemenea interventii se fac laLondra, Berlin, Paris, Bruxelles. Medicul Nemescu a efectuat operatia pentru a salva un fat sanatos dintr-un sarcina gemelara. Gravida, in varsta de 24 ani, din localitatea ieseana Belcesti, va mai ramane in spital dupa interventia intrauterina, sub supraveghere. Tanara este la prima nastere. Cand sarcina avea 20 de saptamani, doctorii au constatat ecografic ca este sarcina gemelara. Unul dintre fetusi era normal, iar celalalt prezenta multiple anomalii si nu avea cord. Dupa cum a precizat medicul, este pentru prima oara in Romania cand se face o interventie intrauterina. "In prezent, sarcina are 25 de saptamani. Pacienta are o sarcina gemelara monoamniotica, monocoriala, adica nu exista un perete despartitor intre cei doi fetusi si placenta este comuna. Unul este normal ecografic, iar celalalt prezenta numeroase anomalii si este acardiac, adica nu are cord. In aceasta situatie, inima fatului normal ecografic pompeaza sange si pentru celalalt, existand o comunicare intre circulatiile celor doi fetusi. In timp, aceasta duce la suferinta fetala si se opreste in evolutie sarcina si se pierd. Pentru a preintampina acest lucru am realizat o interventie intrauterina. S-a coagulat cordonul ombilical al fatului acardiac, astfel incat cele doua circulatii au fost separate si estimam o evolutie buna a fatului normal. Operatia a fost facuta sub ghidaj ecografic, cu ajutorul unei pense foarte subtiri bipolara si s-a realizat electrocauterizarea cordonului ombilical. Dupa cunostintele mele, interventii intrauterine nu s-au mai facut in tara", a declarat dr. Dragos Nemescu.
Astfel, gravida va duce la termen sarcina, iar fatul care a fost deconectat de la viata va fi scos odata cu fatul sanatos. Medicul Nemescu a reusit, astfel, sa-i dea o sansa la viata fatului normal.

Instrumentarul a fost procurat de la o firma de specialitate

Maternitatea Cuza Voda din Iasi nu dispune de instrumentar necesar interventiilor intrauterine. Pentru realizarea operatiei, dr. Nemescu a apelat la o firma specializata. "Este o premiera pentru noi aceasta interventie intrauterina. Ele se fac in centre mari din Paris, Londra. Bineinteles ca maternitatea nu dispune de o trusa speciala pentru o interventie intrauterina. Medicul Nemescu si-a procurat instrumentarul de la o firma de specialitate pentru a putea realiza operatia. Astfel s-a efectuat la maternitatea ieseana prima interventie de coagulare intrauterina a cordonului ombilical", a declarat prof. dr. Mircea Onofriescu, managerul Maternitatii Cuza Voda din Iasi.

Chris Norman - I'll meet you at midnight

A fost imaginea mea.Idealul meu....

Si mai am ceva de adaugat...pentru sinceritatea sufletului meu...am inca atat de vie poza de care m-am indragostit cu ceva timp in urma...si realiatatea zilei in care alergam spre prima intanire...Care avea sa fie si ultima! Si ma doare...Cumplit de tare! Mi s-a reprosat c-am iubit o imagine. Asa, si? A fost imaginea mea.Idealul meu! Problema e ca cel care mi-a reprosat era exact cel in cauza. Cel iubit. Poate de asta ma doare asa mult. Pentru ca n-a inteles, desi e din generatia noastra de "aur" , ca...se mai intampla! Sa-ti simti inima daruiata...pe veci, poate...din prea mult idealism. Idealismul despre care citeam si aflam lucruri nebanuite in anii 80. Dar...viata merge mai departe. Incep sa iubesc propozitia asta despre ale carei nebanuite semnificatii, nu stiam nimic, inca in urma cu ceva ani.La 16 ani aveam album cu echipa de fotbal Steaua. Stiam toti jucatorii pe dinafara. Mai stiam si tot ce-au scris scriitorii rusi. Da! eu sunt printre putinii liceeni care-au citit scriitorii rusi in liceu. Si?
 La o varsta la care-ar fi trebuit sa nu ma mai indragostesc... s-a intamplat.Si poate pentru c-am gresit, ...Am simtit cum e sa-ti spuna cel iubit...ca trebuie sa fiu nebuna, lovita de tren, sau regina balului...normal...bal in care el se simtea..cel putin "rege"...Si asta doar pentru c-am simtit...Si-am si scris despre ce-am simtit...
Poate, dupa aceste randuri ve-ti fi tentati sa credeti ca-l urasc pe cel iubit. Nu. Nu-l urasc. Am avut si acest urat sentiment in inima trei zile.Zile in care am plans si m-am rugat, sa pot intelege, unde si cand am gresit atat de rau incat sa merit aceste cuvinte.Apoi mi-a trecut.Am inteles ca uneori gresim...chiar si iubind...Totul e atat de relativ...Daca el n-a inteles ca eu in iubirea mea, de fapt n-am visat decat sa-i fie lui bine, langa cei dragi, oare mai era ceva de inteles?...Ca nu m-am uitat la el cu mai putina evlavie decat la o icoana? Oare voi cei carora ma adresez ati mai intalnit o asemenea iubire? ...Stiti cum e sa atingi un om si apoi sa-ti impui sa crezi ca niciodata nu ai dreptul sa-l mai atingi? Din respect pentru el, pentru parintii lui, pentru munca lui, pentru cei dragi lui? Poate ca da, poate ca nu... Eu am trait experinta asta...E dureroasa dar si frumoasa...Si pentru asta plang in acest miez de noapte...pentru frumusetea ei...asa cum o percep eu...

Mi-e dor de sambetele mele, de noptile in care scriam si simteam.Un bun prieten in seara aceasta spunea ca nimeni nu mai are curajul sa scrie despre ce simte cu adevarat. Eu nu sunt printre acei "nimeni". Eu inca mai am curajul sa scriu.Despre ce simt.La ora asta ma simt singura si trista. Nu in adevaratul sens al cuvantului insa. Am atatea proiecte in minte si suflet, la care lucrez, incat n-ar trebui sa spun ca ma simt singura. Sunt cu bunul Dumnezeu, care e singurul poate, martor al tuturor trairilor din ultimii mei ani.Mai sunt si cu motanelul meu Felix, care doarme dus la ora asta tarzie. E un scump.Dar in egala masura sunt si cu lacrimile care-mi vin periodic, la gandul c-am iubit , ca poate inca mai iubesc in "zadar" cum le place unora sa spuna. Chiar si celui catre  spre care se indreapta aceasta iubire.Si cat de bine-i inteleg pe toti. Oare de ce m-am nascut eu cu aceasta capacitate de a-i intelege pe altii, mai bine decat pe mine insami? Daca eu scriu acum ca plang, pe mine ma va intelege oare cineva?Poate ca da...dar eu nu plang pentru a fi inteleasa de nimeni.Eu daca plang, inseamna ca ma doare ceva, ca-mi lipsesta ceva.Ceva ce mi-am dorit si n-am avut.Sau mai rau, ceva ce-am visat si-n loc sa se implineasca a venit ceva mult mai rau.Si? Viata mege mai departe...spune toata lumea. Chiar si eu, in momentele mele pozitive, pe care-am invatat, sa stiti, sa le inmultesc.Am trecut si eu prin ani in care spuneam:" nu mai astept nimic...nu mai vreau nimic."Dar am realizat ulterior, ca daca nu vrei si nu astepti...nici nu vine. Dar am si asteptat si vrut si...n-a venit. Poate exact sambata noaptea...Si totusi...am trecut si peste asta...si continui sa vreau si sa astept...poate trei sferturi dintr-o dorinta veche si un sfert dintr-una noua...Ce se va alege...voi vedea. Important este ca sper.
Sper intr-o fericire generata din capacitatea mea de a darui. Pe care n-am putut sa o evidentiez nicicum pana-n prezent.Iubesc oamenii, si voi face tot ce voi putea pentru a le darui ce am mai bun in inima mea, cat mi-a mai ramas de trait. Rog pe aceasta cale, pe cei care ma pot indruma spre oameni ce au nevoie de afectiune, s-o faca.Stiu ca exista, parinti abandonati prin spitale si azile. Stiu ca exista copii abandonati in centre de ajutor social. Vreau sa incep de undeva si am nevoie de putina indrumare. Sper s-o primesc de la voi dragi prieteni. Eu va consider prieteni, desi am fost avertizata ca-mi deschid prea mult inima catre voi, si e posibil sa sufar la urma. Dar eu...am acel curaj despre care prietenul meu spunea ca nu-l are nimeni. Si daca voi suferi la urma...va fi doar pentru ca m-am increzut in inima mea.Inima care a iubit dintotdeauna sincer si dezinteresat. Si totusi...nu mare i-a fost mirarea cand, a auzit ca as face-o pentru un scop...Sunt moldoveanca. Reputatia noastra e...asa cum este. Si nu afirm aici ca sunt diferita si perfecta. Dimpotiva!. Am toate defectele moldovencelor si calitatile mele. Iar in aceasta noapte, daca as fi la capataiul unuia dintre parintii care mor fara o lumanare, poate Dumnezeu m-ar iubi. Dar nu sunt. Poate voi fi intr-un viitor apropiat, langa cei ce au nevoie de iubire. Si n-o au.
Mi-am iubit parintii, si sotul si copiii, si de ceva timp...si un strain...Fara sa realizez ca am o chemare pentru a iubi de fapt oamenii...chiar si pe cei rai, sau mai ales pe cei rai... Caci pe cei buni...are cine sa-i iubeasca...
Va pup, va doresc noapte buna, si sa visati frumos...:)

Bucuria de a iubi oamenii...

Banuiesc ca ar trebui sa ma simt obosita, dupa o zi de munca, incheiata la ora douazeci si doua.Nu sunt. De ceva timp, lucrez pe un post inferior calificarii mele.Dar bucuria pe care am descoperit-o, lucrand cu oamenii, e inimaginabila. Am povestit intr-una din seri, ca in copilarie si adolescenta, visul meu a fost sa devin medic.Si n-am reusit.Ei bine, acum chiar cred ca am avut vocatie pentru aceasta profesie.Pentru ca iubesc oamenii.Cand o batrana, sau un batran imi ajung in fata si par speriati, si tristi de neputinta lor, zambetul si caldura cu care-i intampin si le vorbesc, le aduce in suflete bucurie.In ochi vad cum li se aprinde o steluta si cand chiar realizeaza ca eu am rabdare si iubire pentru ei, incep sa-mi multumeasca, scuzandu-se parca pentru anii ce-i impovareaza vizibil.Aparent eu sunt cea care da.Dar adevarul  e ca eu primesc.Sufletul meu simte duiosie, caldura, bucurie, la despartirea de ei.Si regret. Pentru ca e posibil sa fi fost singura oara cand ii vad pe fiecare in parte.Dac-as fi fost medic, cata bucurie as fi simtit desigur, sa le pot spune noapte buna, sa-i incurajez, si ajut zilnic, iar dimineata sa le fiu din nou aproape.Nu mi-am iertat niciodata profesorii care mi-au intrerupt visul, si putin nici pe parinti.Dar banuiesc ca cea mai mare vina am avut-o eu in toata povestea asta.Neancrederea in propriile-mi forte.Acum e tarziu.Totusi iubirea pentru oameni exista in sufletul meu, e atat de multa incat uneori revarsa.Poate bunul Dumnezeu imi va arata un drum pe care mergand sa pot imparti tot ce am frumos si bun, celor care au nevoie de asa ceva.Am gresit poate acum doi ani, cand am daruit iubire, una sincera si curata, unui om care evident nu avea nevoie.Daca l-as revedea pentru un minut doar, mi-as cere iertare.Nu credeam ca si pentru ca iubesti frumos poti ajunge in situatia sa-ti ceri iertare.Se mai intampla insa.
Tot zilele astea am privit si tinerii nostri.Unii sunt minunati.Si educati.Altii mai putin, dar , daca au gresit cu vreun cuvant fata de mine, vazandu-ma ca nu ma supar, ci le vorbesc cu caldura si sinceritate, parca la final, am vazut rusine in ochii lor.Si asta tot bucurie a fost pentru mine.Unii sunt nervosi, porniti parca pe cineva nici ei nu stiu exact pe cine.Totul e sa le oferi o privire sincera si calda, cateva cuvinte rostite cu calm, si mai ales incredere.De cate ori vad un om , pe care-l simt rau, simt o dorinta inexplicabila de a-i arata ca si el poate fi putin mai calm si bun.Si uneori reusesc.Alta bucurie.
Mai sunt si copilasii, cei mici, de manuta cu parintii lor.Cand isi ridica ochisorii spre mine, simt ca ma topesc.Si ei simt asta.Daca sunt speriati, li se destinde fata si-ncep sa zambeasca  dupa prima privire cu dragoste ce le-o daruiesc.
Si astfel, orele care unora dintre colegii mei li se par nesfarsite, pentru mine sunt doar clipe.De fericire efectiva, pura.Cu siguranta voi regreta ziua cand va trebui sa ma despart de acest job, care ma face fericita.Si asta , daca se va intampla, e doar pentru ca actualul meu salar e mic.Foarte mic.Dar cine stie?Poate voi reusi sa combin un job mai bine platit cu acesta.As face asta doar ca sa nu ma despart de oameni.De acei oameni care au nevoie de tot ce pot eu oferi, limitat desigur de fisa postului. In fisele postului nostru, sunt stipulate destule, dar sa iubim oamenii nu.Pacat.Poate ca lectia asta ar trebui predata copiilor inca din clasa intai.Ce poate fi mai important decat iubirea?Multe rele si neajunsuri ar disparea, daca noi oamenii, am fi mai buni unii cu altii.Daca ne-am iubi.
Va pup, si va doresc o noapte linistita, cu bucurie in inimi si vise minunate.

O mica primavara-n prima zi de iarna...

Atat de mult i-am spus primaverii ca mi-e dor de ea, incat, iata, in prima zi de iarna, ea s-a intors la mine.Si anotimpul e mai sensibil la cuvantul "dor", decat sufletul omului.Imi amintesc ca zilele trecute, am postat mult cu inima si gandul la luna mai.Iar acum daca esti afara, te poti simti ca la intrarea intr-o primavara si nu in luna decembrie.Poate ca exista explicatii stiintifice pentru aceasta zi superba, prima zi a iernii, cu miros de primavara. Eu insa prefer sa spun ca Dumnezeu a simtit si inteles dorul meu de-april.Si mi l-a adus in zi de sarbatoare-n dar.
Dupa o frumoasa plimbare prin parcul ce mi-a devenit nespus de drag(I.o.R), cred ca voi face o prajiturica.Una simpla, cu fructe si cu frisca.Cele complicate, nu-mi ies.Pe cat de bine-mi reusesc destul de multe feluri de mancare, pe-atat de putine feluri de prajituri stiu sa fac.N-am exersat destul probabil.Dar, recent m-am imprietenit cu o persoana deosebita care e experta la acest capitol, si simt ca ma va ajuta cu retete bune si accesibile mie.
E joi, e sarbatoare in sufletul meu, si traiesc emotiile zilei la fel de intens cum le traiau si parintii mei.Taticul meu drag, plangea cand asculta cantecele lui Furdui Iancu, si-mi povestea ce grei ani a traversat in copilaria lui, sub diverse regimuri.Mi-e dor de el, de cuvintele sale modeste dar pline de intelepciune, mi-e dor de primavara vietii mele, de florile sufletului meu de mai.
Dar azi e ca o mica primavara-afara si-n inima mea.Transmit un gand cald si bun tuturor!
Si ...La multi ani!