vineri, 19 august 2011

Tu, vis de primăvară, mă cheamă lângă tine

Cum te-aş iubi?
O ştie numai marea,
sau poate numai vântul
ce trece-naripat:
ţi-aş da, în cupa plină
de rouă, sărutarea
şi pe-al tău trup de nimfă
m-aş zămisli-n păcat.
Cum te-aş iubi?
O ştie numai noaptea
ce-ntinde braţ de floare
pe trupul tău divin,
m-aş transforma în stropul
licorilor pe care
doar zeii de-altădată
le tot gustau din plin.
Tu, vis de primăvară,
mă cheamă lângă tine
să degustăm aroma
plăpândelor iubiri,
şi glasul tău să sune
a ciripit de mierlă
când codrul meu de doruri
pluteşte în doiniri.

Leonid Iacob

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu