".........de multa vreme, in oceanul clipelor, prin valurile agitate, ceva stralucitor, plin de indrazneala, cauta calea catre destinatar. Un pergament ingalbenit de vreme zace in inchisoarea sperantei ca va ajunge la momentul in care sa se supuna supletii gatului sticlei si sa se bucure de aerul primirii adrisantului. Vrea sa traiasca alaturi de el emotia framantarilor celor doua suflete care incearca sa comunice prin mijlocul stravechi al soliei. Vede curcubeul . Curcubeul ii leaga pe cei doi. Lacrima trairilor izvoraste subit. Rasare soarele sau apune in acelasi timp. Totul se comprima sau se dilata. Depinde de incarcatura mesajului. Furtuna lautrica stapaneste trupul napastuit de amarul asteptarii. Se lasase prea mult asteptat. Petele timpului creaza tabloul ubicuu al asteptarii. Poate ca rodul asteptarii nu este cel visat sau poate ca visul nu corespunde canoanelor societatii. Secretul e ca toti avem visuri ascunse si ca putini ne bucuram de transpunerea lor in practica. Societatea e fatarnica. Nu recunoaste acest razboi meschin. Impune reguli dure care sa suprime ceea ce se crede impotriva naturii lucrurilor. Dar, pe masura ce interdictia creste, dorinta se amplifica direct proportional. Fructul oprit are seva impotrivirii la lege si este ravnit de aceeasi societate care impune abstinenta. E un soi de masochism la care lumea participa tacit. Nisipul vremii erodeaza fetele celor care se lupta cu asteptarea si cu nadejdea comandata de inima. Petalele valurilor se deschid repetat si se topesc inainte ca cineva sa le poata atinge. Cantecul asurzitor generat de furtuna pasiunii pare ca trece neobservat. Dar realitatea dezvaluie lumile paralele in care traim. Una e cea pe care pretindem ca o traim dupa traditii si norme, iar cealalta se sfieste candid in spatele fiecaruia. Este lumea pe care o traieste fiecare dupa propria nazuinta, dar in secret. Ne ascundem chiar si de noi insine, insa vin clipe cand faptele ne tradeaza si ne surprind atunci cand cortina inevitabilului se trage brusc sau e manipulata de prea plinul asteptarii aparent fara de sfarsit. Scrasnim de prea multe ori din dinti si lasam prea mult de la noi. Sufletul incearca sa iasa din temnita cruda a oprelistilor. Curajul rataceste prea des in desertul mintii supuse lumilor paralele. Nu mai stim in ce lume traim. Intersectarea acestor lumi e inevitabila. Spaima creste atunci cand incolteste sentimentul pierderii identitatii."
(Constantin Edy)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu