Nu plange!Asculta si iubeste-ma inainte!

Plangea ghemuita sub un copac…pe cerul senin se asezase dintr-o data o perdea argintie de nori ce prevesteau o furtuna. Mereu s-a temut de asta, ar fi vrut sa se ascunda dar in jurul ei era doar un camp gol, parca disparusera toate dintr-o data din calea vantului napraznic ce urma sa vina. Parea atat de mica si de neajutorata incat  daca ar fi venit furtuna cu siguranta ar fi spulberat-o imediat. Era singura …va face oare fata? Va putea sa ii tina piept si sa ramana la fel ca inainte? Grele intrebari pentru o fata atat de micuta, grea povara parea ca duce pe umeri…

Simtea ca i se face frig si isi strangea in brate genunchii mici ce ii ieseau goi de sub rochita prea scurta. Nu ii placea furtuna dar isi dorea ploaia, ar fi vrut sa vina mai repede sa stearga tot ce fusese urat in ultima vreme in viata ei, sa spele orice urma de rau si urat, de tristete, durere si chin. Sa spele nedreptatea ce i se facuse…sa spele tot si sa o ia de la capat. De fapt, sa mearga mai departe.

Isi dorea ceva, avea nevoie sa se intample ceva sa stie ca totul va fi bine, sa spere, sa…traiasca din nou. Era atat de trista, dar atat de frumoasa! Pe obraz, lacrimile ii desenasera parca un sirag de perle. Privind spre cer printre crengi, a observat intaia oara in primavara asta o floare de castan si zambeste … stie ce are de facut, poate ca asta era ceea ce dorea sa vada. Din spate aude deodata o voce cunoscuta, o voce fara de care viata ei nu ar insemna nimic, nu stia cand venise, nu ii auzise pasii…

- Hei, nu mai plange, am venit sa-ti cant ceva. Asculta si…iubeste-ma-nainte!