Inima iti este atat de sfasiata ca nu poate decat sa tipe prin lacrimi. Iar in unele cazuri si lacrimile amutesc si nu mai au cuvinte sa spuna ceva. Este cel mai greu cand durerea este surda. Amintirile sunt atat de actuale incat le privesti in toti oamenii din jurul tau. Minutele sunt apasare impietrita, orele par eterne momente de durere, zilele un neant in care vrei sa te evapori incet si sigur. Timpul e o rana adanca care iti mananca trupul si iti chinuie fiecare celula vie din trup. Placerea gustului si a vietii se scurge din tine picatura cu picatura. Somnul iti devine refugiu... asta daca ai curajul sa te refugiezi in amintirile nebune si iubite care te viziteaza in miez de noapte sub forme de vise…. Dorinta de a face ceva pentru tine, ORICE, se evapora. Existenta iti devine indiferenta, atat de indiferenta incat tot ceea ce se intampla in jurul tau nu te poate salva de la a fi absenta. Scopul… nu il mai vezi… nu te mai intereseaza. Iti doresti doar… stii ce iti doresti dar acest lucru este atat de imposibil, irealizabil... Il constientizezi pana in panzele albe… asa ca nu iti mai doresti nimic. Trupul te chinuie si el la un loc cu sufletul. Simte frig, racoare, durere prin fiecare por si intinde neputincios mana dupa o imbratisare cunoscuta, dupa o prezenta care ii era familiara si draga… Si ceea ce este cu adevarat rau este atunci cand aceasta durere persista si nu prezinta nici cel mai mic indiciu ca intr-o buna zi ar putea pur si simplu sa dispara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu