De ziua ta!

Am incercat

Am incercat in fel si chip sa inteleg de ce ma urasti si dispretuiesti. Nimeni nu m-a urat si dispretuit vreodata. Am gresit si platit pentru asta. Cei din jur au reactionat la greselile-mi, dar nu din ura ci pentru ca dept ma indrageau si pretuiau si le parea rau sa ma vada cazand. Ori de cate ori imi aduc aminte cuvintele tale, nu reusesc decat sa simt un nod in gat si lacrimi pe fata.E adevarat ca nu mi-ai promis nimic, dar mai bine-mi promiteai si nu te tineai de cuvant, decat sa-mi dai ceva nepromis si rau. Cu acele cuvinte m-ai facut sa vreau sa am din nou cinci ani. Sa intru in clasa intai si sa vreau sa fiu singura care are zece pe linie, sa fiu o studenta iminenta, mai iminenta decat am fost, sa-mi aleg cei mai destepti si mari prieteni, sa nu iubesc pe nimeni convinsa ca trebuie sa te intalnesc undeva si sa-ti arat cat de perfecta sunt. Dar, Doamne cum as putea face asta?!?
Tot ce pot e sa-mi continui viata, convinsa fiind ca nu am nici o sansa sa te revad. Nu numai pentru ca nu te interesez, cat mai ales pentru ca ma consideri un nimeni.Sa pasesc cu teama pe drumul pe care sunt. Sa ma uit intrebator in ochii oricarui om ce-mi apare in fata?Daca mai gresesc o data si primesc aceleasi cuvinte?Le-as mai putea oare suporta fara sa mor?
Din doua drumuri paralele ce-a facut ca unul sa se strambe si sa faca cu putinta  intalnirea lor? Cine a putut gresi asa rau incat am ajuns pe drumul tau? Dar ai avut tu grija sa repari greseala! Acum suntem din nou pe drumuri paralele. Nimic nu ne va mai uni. Intre noi stau cuvintele tale. E ca un uragan intre doua drumuri. Chiar daca as incerca sa-mi arunc privirea spre drumul tau...nu te pot vedea. Vad ploaie cu gheata si vant. Mi-e frig cand privesc spre tine. Dar nu un frig de dor de data asta...

De ce-ar gresi copiii unui medic bun?

De ce-ar gresi copiii unui medic renumit?Si copiii mei au comis greseli, ne neiertat. Eu i-am iertat, pentru ca sunt ai mei.Dar societatea nu stiu daca-i va ierta. Si i-am mai iertat pentru ca m-am simtit vinovata. Atat de vinovata...Poate n-au avut echilibrul emotional, afectiv...si multe altele , la o varsta la care aveau nevoie sa aiba. M-am simtit atat de vinovata, incat la un momentdat m-am considerat nedemna de iubirea celui pe care fara doar si poate l-am iubit la fel de mult ca pe Dumnezeu. 
Dar acei copii, cu un tata vestit si medic pe deasupra...cu un unchi politician...Si la o varsta la care sigur puteau avea un viitor frumos.De ce?Toata dupa amiaza m-am gandit la ei. Parca i-as fi cunoscut personal, atat am suferit pentru alegerea lor de a-si distruge viata.Dar nu-i cunosc. Am si plans. Poate pentru multe altele...dat fiind faptul ca e si sambata...O zi ce ramane speciala in inima mea...oricat as vrea s-o transform intr-o zi obisnuita...Nu mai spun "mi-e dor"...si fug de ce simt...poate nici nu mai simt... 

Fericire in singuratate...

Mi-am dorit mult sa intru intr-o lume, care ma fascina, dar nu stiam nimic despre ea. Si am intrat. Mi-au fost trasate sarcini, si constiincioasa cum sunt, mi-am dat si sufletul in prima zi sa nu dezamagesc, sa fiu la inaltimea asteptarilor.La finele zilei, simteam o presiune in cap, o oboseala iesita din comun,o stare la fel de straina ca si lumea in care-am intrat. Cu lumina stinsa, acoperita pana peste cap cu plapuma am realizat ca voi adormi in cateva secunde. Chiar si asa, starea de epuizare era atat de mare incat daca m-ar fi intrebat oricine daca vreau ceva, raspunsul ar fi fost nu. 
Cu ceva timp in urma, intr-o noapte, o persoana deosebita, imi spunea ca e atat de singur...ca-si doreste doar o oaza de liniste. Ma tem ca abia acum il inteleg. El vroia sa fie singur, chiar nu avea nevoie de nimeni si nimic. Ca mine aseara. Si eu...cat m-am chinuit sa "intru" in singuratatea lui, crezand ca exact de "sentimentele" mele ar avea el nevoie. Pacat ca nu-i mai pot scrie. Mi-as cere scuze, pentru insistenta cu care i-am aratat constant ce-as putea simti pentru el.Atunci nu stiam, nu concepeam, ca exista si situatia sa fii atat de multumit si captivat de ceea ce faci, incat in putinele ore de singuratate pe care le ai, chiar sa vrei sa fii singur.Ca poti fi bombardat de tot ce inseamna, stiri, senzatii tari, asa zise sentimente, de vacarmul in care-ti desfasori activitatea, incat la finele zilei, chiar sa fii fericit pentru ca ai o camera draguta, a ta, poate chiar si un fotoliu...si multa liniste.Am simtit asta aseara. Si daca rezist sa fac ceea ce-am inceput, e posibil sa mai simt asta inca multe seri de acum incolo. Ce folos?Nu mai pot repara ce-am "stricat". Am intoxicat un suflet cu ceva ce nu avea nevoie...Raul e facut si ca de obicei nu mai poate fi reparat. Nici macar nu-i mai pot scrie. Sa stie ca-mi pare rau si ca niciodata nu voi mai invada sufletul nimanui...pe baza de presupuneri.Cand ma gandesc ca uneori imi dadeau si lacrimile, imaginandu-mi ca e singur si sufera.Doamne...Si el era fericit. Da. Se pare ca exista munci, pe care daca le faci bine, cu profesionalism...poti fi chiar fericit cand ramai singur.Cine stie?Poate, vreodata...se intalneste deal cu deal...daca-mi va fi scris sa-l mai intalnesc...imi voi cere scuze.Le merita. E un om chiar deosebit. Un om pe care l-am iubit cum n-am iubit niciodata.Pe care l-am urat cum n-am urat niciodata. Si pana aseara am crezut ca mi-a devenit indiferent. Clasic. Dar...in secunda cand am adormit...de ce oare mi-as fi dorit ca exact el sa se aseze doar langa mine, sa ma mangaie pe par si sa-mi spuna: "dormi...azi chiar ai reusit...multi te-au apreciat...si maine e o zi.Dormi, eu iti veghez somnul...mi-am dat seama ca tu chiar meriti asta... "
E chiar indiferenta ce simt?...Oricum nu mai conteaza...

Despre demisia Presedintelui Germaniei

sunt in asentimentului lui Sorin Rosca Stanescu, care azi afirma:in Germania Justitia este libera pe cand la noi nu este libera.
Si analistul politic Radu Tudor, considera ca gestul Presedintelui Germaniei, nu are nimic de-a face cu mentalitatea romaneasca.Politicienii nostri, afirma Radu Tudor, ar rade daca vreunul dintre ai nostri ar face vreodata un gest similar.Acolo exista o raportare la adevaratele valori, exista si constrangeri, exista o serioasa cultura a respectului intre oameni.Noi, privim doar la exemplul Presedintelui Germaniei, discutam si totul ramane la nivel de discutie. Romanii, ar aprecia un politician care ar face un pas in spate. L-ar ierta si poate l-ar promova mult mai mult dupa un asemenea gest.Din pacate politicienii nostri nu stiu sa faca asta.

O povesta adevarata...

Povestea adevarata a prietenei mele virtuale continua.Mi-am facut curaj si am locuit la ea trei zile. Nu pentru ea, ci pentru mama ei, bolnava in varsta de opt zeci si cinci de ani. In prima zi si eu credeam ca doar cateva zile o despart de fagasul sfant despre care mai nimeni nu stie nimic cu certitudine. Dar cu marea mea dragoste pentru batranii suferinzi, cu o iubire sincera, si o ingrijire adecvata, am trait bucuria s-o aud vorbind dupa doar douazeci si patru de ore.Cand, la culcare, mangaind-o pe maini, sarutandu-i mainile muncite, si ochii obositi de lacrimi, am trait bucuria s-o vad ridicandu-si una din maini, sa ma mangaie pe obraz, si sa-mi spuna:
-Fata draga si frumoasa la mine-n casa!
Mi-a stat inima de emotie, am strigat-o pe prietena mea...care a lacrimat in pragul camerei...
A fost una din cele mai fericite nopti din ultimii mei ani. Am simtit ca daruind iubire si ingrijire am readus la viata un muribund abandonat. E un sentiment unic si rar. Si confirmarea framantarilor mele ca menirea mea e exact asta. Sa dau toata iubirea si caldura sufletului meu celor care au nevoie si nu mai primesc aceste sentimente cand si le doresc.
In seara asta, plecand acasa, m-am despartit greu de ea, mi-a facut din manuta. Dar i-am promis ca ma intorc. Si ma voi intoarce. Simt ca sirul zilelor ei de aici incolo depind de dragostea mea. Zambetul ei, al ochilor ei albastri ma urmaresc in noapte, la fel de profund ca al propriei mele mame. Bucuria din ochii ei mi-a umplut golul sufletesc intr-un mod greu de  descris in cuvinte. Oare cati batrani si-ar dori putina mangaiere si iubire si n-o au in ultimele lor momente? De-as putea fi langa toti care au nevoie de tot ce pot eu darui...nici eu nu stiu de ce pot face asta...dar cred ca nu trebuie sa-mi pun aceasta intrebare...Dumnezeu stie sigur ce mi-a daruit...si mai ales pentru ce...
Noapte buna va doresc din inima...si pe cei dragi aproape!     

Salvatore Adamo - Tombe la neige