Si nici de existenta altor stele nu mai stiu...

In urma cu doi ani jumatate, am pierdut cumva casa de unde vin. Dar n-am considerat-o pierdere. Ideea ca voi fi aproape de fiica mea, imi dadea o putere miraculoasa de a vedea partea buna a lucrurilor. N-am constientizat importanta proprietatii pana acum exact o saptamana, cand pentru a doua oara intr-un an a trebuit sa ma mut. In vara, am decis sa locuim intr-un apartament cu doua camere. Si ne-am mutat. Plecam dintr-o garsoniera micuta. Apartamentul era mare si frumos mobilat. Avea si ce nu avusesem dincolo. Un cuier si un fotoliu din piele.Imi era drag acolo.
Dar din toamna au inceput problemele financiare, despre care unii stiu aici. N-am rezistat decat trei luni. A trebuit sa inteleg ca singura solutie e sa locuim din nou intr-o garsoniera. Ceea ce am si facut. Partea mai rea e ca nu ma pot acomoda aici. Si imi lipseste pisoiul Felix, la care am fost nevoita sa renunt, doar pentru ca noii proprietari nu suprta animalele in casa. Cum spuneam, incep sa constientizez cat de important e sa ai casa ta. Ori eu, ma intreb daca o voi mai avea vreodata. Dar si ce se va intampla cu sufletul meu, atat de ranit in acesti doi ani, si nu o data. Tot in urma cu doi ani m-am indragostit , cum sigur n-o voi mai face niciodata. Si am suferit cu aceeasi unitate de masura. Poate a fost doar vina mea. Daca trebuie sa ma invinovatesc pentru ca am iubit atat cat poate iubi un om, fara speranta, sunt gata sa-mi asum si vina asta. Poate asa imi va fi mai simplu sa inteleg seara cand m-am indoit de durere citind cateva randuri de la cel catre care au plecat toate sentimentele si gandurile mele in acesti ani.
In fiece dimineata din saptamana ce a trecut m-am rugat sa fiu iertata pentru tot ce-am gresit. Si-n fiece seara. Sper ca bunul Dumnezeu, sa ma creada ca-mi pare rau. Si ca nu voi mai gresi. Nici sa-mi pierd casa, nici sa iubesc cum am facut-o...Nici nu stiu ce ma doare mai rau. Faptul ca nu am o casa, ca nu am iubirea la care am visat,  ca nu mai pot macar visa la acea iubire?Caci nu mai pot visa. Ceva a murit in mine. Nu mai pot ajunge la cer noaptea pentru a ma incalzi sub raza stelei in care-mi transformasem iubirea. Pur si simplu nu mai pot. Si nici de existenta altor stele nu mai stiu...