“Pot sa recunosc ca nu sunt facut pentru ura. Dar sa nu iubesc nimic? Sa nu spun nimic? Sa nu cred in nimic? Nu exista, probabil, ceva mai greu de suportat, in afara durerii, decat repausul deplin, starea de obiect; nu m-as putea ridica, admitand ca as dori asta, la indiferenta celor cu desavarsire satui sa iubeasca, sa spuna, sa creada si sunt recunoscator tuturor cauzelor care m-au ferit sa devin un asemenea intelept." (Viata ca o corida).
Multa vreme am crezut ca ar trebui sa ma tem de oameni care iti vor raul, de prieteni care pot trada, de sentimente care pot provoca durere, de gesturi tandre care pot parea ridicole… Nu eram pregatit sa pricep ca indiferenta poate fi mult mai traumatizanta si demoralizanta decat toate acestea. “Sa nu-ţi fie teama de dusmanul tau; cel mai rau lucru pe care ţi-l poate face este să te ucida. Să nu te temi nici de prietenul tau; cel mai rau lucru pe care ţi-l poate face este să te tradeze. Teme-te insa de indiferenta. Caci prin tacerea ei, prin consimtamantul ei tacit, te ucide şi te tradează în acelaşi timp.” (N. Mihalkov).
Ne doare indiferenta celorlalti fara de noi, mai ales atunci cand vorbim de persoane apropiate. Dar atunci cand indiferenta apare intr-o relatie de iubire? “Nu in putine cazuri, femeia si barbatul nu stiu sa se desparta la vreme. Asteapta sa dispara tot ce i-a apropiat si legat, pana ajung sa le fie sila de ei. In loc sa transforme despartirea insasi in ceva deosebit, de care sa isi aduca aminte cu duiosie mai tarziu, tarasc un rest de dragoste ca un hoit care miroase urat.
Care este momentul cand cei doi ar trebui sa constientizeze ca ar trebui sa se desparta? As zice ca atunci cand indiferenta se strecoara subtil intre ei, cand ajung sa se priveasca in gol unul pe altul, fara sa mai vada stralucirea din ochi care i-a apropiat si se complac in aceasta stare. Nici macar nu mai vor sa lupte pentru a schimba ceva, doar asteapta, fara sa mai stie nici ei ce anume. “Aşteptarea ne dă iluzia că facem ceva aşteptând, când, de fapt, nu facem altceva decât să murim suportabil, puţin câte puţin.”
Indiferenta celorlati sau indiferenta in iubire, ne pot duce intr-o stare in care ajungem sa devenim indiferenti si fata de noi insine. Si, din pacate, nu este vorba de acea indiferenta care sa se confunde cu iubirea Christica si sa implice sacrificul personal pentru binele altora. Preferam sa ne pierdem mai degraba intr-o stare de amorteala, de nepasare, sa ne autovictimizam si sa ne innegrim sufletul cautandu-ne motive si scuze in reactile sau “nedreptatile” celor din jur. Devenim indiferenti fata de ceea ce facem, indiferenti fata de dorintele si visele noastre, indiferenti fata de destinul nostru. Nu vom face decat sa intram intr-un cerc vicios, sa reluam un ciclu traumatizat, pentru ca “fara dragoste suntem orfani de toate, fara pasiune suntem ca o moara de vant spanzurata in vid!”. “Nimic durabil nu se poate intemeia pe indiferenta.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu