"Iubirea este foarte rară. A cunoaşte sufletul unui om înseamnă a trece printr-o revoluţie, pentru că dacă vrei să cunoşti sufletul unui om trebuie să-l laşi şi tu să ajungă la sufletul tău. Trebuie să devii vulnerabil, total vulnerabil, deschis. E riscant. E riscant să laşi pe cineva să-ţi ajungă la suflet, e periculos, pentru că niciodată nu ştii ce îţi va face acel om o dată ce va ajunge să-ţi cunoască toate secretele, toate ascunzişurile. De aici frica. De asta nu ne deschidem. Cunoaştem pe cineva superficial şi credem că ne-am îndrăgostit. Periferiile se întâlnesc iar noi credem că noi ne-am întâlnit. Dar de fapt nu este aşa. Nu eşti periferia ta. De fapt, periferia este graniţa unde sfârşeşti, ea doar te înconjoară ca un gard. Periferia este locul unde sfârşeşti tu şi începe lumea."
Cand incepem sa iubim, si aici ma refer la acea iubire ce cu greu poate fi stavilita in inima, se intampla sa facem si greseli,mai mari sau mai mici, pana ajungem sa cunoastem sufletul celuilalt.Eu, de pilda, la o prima intalnire, care venea totusi dupa o conversatie de cateva luni, nu mi-am putut tine inima in frau.Eram atat de fericita de vrajita de omul din fata-mi incat m-am comportat ca o liceana la prima iubire.Eram exuberanta, fericita, ii spuneam cat de mult il plac...si totul mi se parea atat de frumos si de firesc...Aveam sa constat cat gresesc cand spre surprinderea mea l-am auzit spunandu-mi ca el nu asa vedea lucrurile!Ca ar fi vrut "mai intai sa ma cunoasca,sa bem eventual un ceai, sa alerge el".Un mic castel de nisip din inima-mi s-a prabusit atunci.Cu ce gresisem?Atat de grav si definitiv incat sa-l vad cum pleaca dezamagit poate si mai hotarat ca niciodata sa nu ma revada niciodata?Nedumerirea de atunci e si acum vie in inima-mi.Si pentru ca iubirea ce i-o purtam era enorma...eu nu am renuntat...n-am putut uita si renunta la ce simt.Si...am continuat sa sper ca intr-o zi va realiza ca firile umane sunt atat de diferite.Ca a spune ce simti si gandesti nu e atat de grav.Ci dimpotriva.Daca exista si adevar in acele sentimente.
Sunt si situatii cand din gelozie poti rani.Desi credem ca noua nu ni se poate intampla, in realitate se intampla.Intri pe un site, vezi ce prietene are...te enervezi si-i spui ce n-ai fi vrut poate in conditii normale niciodata.Apoi regreti fireste.Dar cuvintele aruncate nu mai pot fi retrase.Te va ierta?Parerea mea e ca da.Sau ar trebui.E anormal sa intorci spatele cuiva pe care il iubesti pentru ca a gresit astfel.Oricine merita o a doua sansa.Macar pana cele doua suflete se cunosc foarte bine.E usor sa gresesti cand nu stii cum e alcatuit celalalt.Cand nu stii ce vrea si ce simte.
“Iubirea trebuie să fie o relaţie plină de prietenie, în care nimeni nu este superior, în care nimeni nu decide cum să se desfăşoare lucrurile, în care partenerii sunt pe deplin conştienţi că sunt diferiţi, că abordarea lor în ceea ce priveşte viaţa este diferită, că modul lor de viaţă este diferit şi, cu toate aceste diferenţe, se iubesc. Ei nu vor găsi nici o problemă. Nu încercaţi să creaţi ceva suprauman. Fiţi umani şi acceptaţi omenescul celuilalt, cu toate slăbiciunile inerente naturii umane. Celălalt va comite probabil greşeli, tot aşa cum comiteţi şi voi, şi va trebui să învăţaţi. A fi împreună înseamnă a învăţa să iertaţi, să uitaţi, să înţelegeţi că şi celălalt este la fel de uman ca şi voi.”
Si tot eu, mai cred ca cel care nu reuseste sa ierte...de fapt nu iubeste!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu