Oare ce doare mai tare? Grija zilei de maine sau lipsa afectiunii?

Oare ce doare mai tare? Grija zilei de maine sau lipsa afectiunii?Si in ca masura grija zilei de maine ne strica si capacitatea de a mai dori afectiunea?Eu asta simt. Ca ma indepartez de oameni cand viata mea nu e sigura. Ca si cum ma simt mai vulnerabila. Oricine poate profita de o persoana singura si cu probleme. Deci, in loc sa-mi caut prieteni , fug si de cei bine intentionati . Poate gresesc, sau poate nu. Caci o certitudine nu am.
Cam la 20 de ani m-am indragostit foarte tare. O iubire care n-a murit niciodata.Dar nu voi vorbi acum si aici despre asta. Mi-am adus aminte doar de cat m-au durut cuvintele mamei care mi-a sters pentru totdeauna ideea ca noi oamenii suntem cumva la fel. Parintii acelui baiat erau medici. Ca si el. Eu eram studenta, una iminenta.Dar parintii mei erau muncitori. Ma vad atat de clar cum eram atunci.Imbracata cu o rochie alba din panza topita ce avea pe umeri o superba broderie din bumbac. Cu pantofi inalti si negri, cu parul lung si saten, si cu o posetuta mica neagra, paseam cu o inima plina, prea plina spre acel barbat fara sa vrea sa creada ceea ce tocmai mama ei ii spusese. Ca eu nu-l meritam pe Iulian. El era fiu de medici. Eu eram fiica de muncitori. Aproape plangeam de nervi. Si? De ce trebuia sa faca parte dintr-o iubire profesiile parintilor?Averile parintilor?Copii erau mari si puteau decide si singuri ce urmeaza sa faca cu vietile lor. 
M-a marcat ani ideea asta.Mama fara sa vrea mi-a uratit o bucatica din suflet. Prin teama.Mai tarziu am realizat ca m-am tinut de "teoria asta", a mamei. Cand cunosteam un baiat ce-mi putea fi drag, aproape fugeam singura de el. N-am reusit sa trag concluzii din pacate. Chiar in facultate, unul din cei mai bogati colegi, de care eu am fugit la propriu...spre finalul scolii s-a casatorit cu o fata si mai saraca decat mine. Deci...
Ma gandeam doar ca unele temeri ni se inradacineaza bine in suflet si nu mai scapam de ele niciodata. Acum traim vremuri si mai ciudate. Te mai poti apropia oare de un barbat cu casa masina si un statut social de admirat, cand tu esti doar o somera fara casa si masina?Mai conteaza ca poate tu in inima poti avea sentimente frumoase si durabile, o iubire de care chiar el stie ca are nevoie daca tu material nu esti la nivelul sau? Sau e mai bine sa nu-i vorbesti niciodata despre ce simti? Oricum prima tentatie a lui ar fi sa creada ca esti doar "pusa pe capatuiala"... E atat de urat sentimentul asta incat iti taie orice chef de a te mai apropia de cineva, spunandu-i ca si tu vrei poate sa iubesti si sa fii iubit, la gandul ca poti fi judecat ca de fapt nu-ti doresti decat confort...unul rapid si nemuncit de tine....
Nu stiu ce m-a apucat sa va intristez in seara asta cu asemenea ganduri....Dar ma simt mai bine, acum. Zilele astea mi-am dat seama ca as aprecia caldura unui om din preajma mea, ca-mi doresc sa iubesc din nou si sa iubesc. Dar mai am oare dreptul asta, neavand un job stabil, o casa si o masina?:)))
Nu m-a interesat niciodata averea. Si n-am iubit banii decat in masura in care mi-au asigurat un trai decent.Va pup si va urez o seara linistita!